Descopera
Știați că… ortografic, în cazul în care înaintea cuvântului Sushi este un alt cuvânt cu terminația într-o vocală, acesta se pronunță și se scrie zushi?
Istoria Sushi pe scurt
Din respect pentru consumatori, ne-am gandit că o mică descriere a istoriei produselor noastre ar fi utilă. Si asta pentru a înțelege mai bine acest tip de preparat care a căpătat o notorietate tot mai amplă în România.
Așadar, să începem .
Sushi a apărut în secolul al XVIII-lea ca o hrană pentru stradă (street food) în orașul Edo (actualul Tokyo). În prezent, acesta este o adaptare modernă a unei metode vechi de conservare a peștelui de râu, din zona Kansai.
Din punct de vedere etimologic, termenul sushi se traduce prin „orez acru”. Orezul a fost inoculat cu o forma de mucegai, iar peștele întreg – amestecat cu acesta și cu sare – a fost plasat ulterior în butoaie pentru fermentare, respectiv maturare.
În timpul fermentației lungi (un an, dacă nu era foamete), zaharurile s-au transformat în acizi și orezul a devenit acru. Acesta nu era considerat comestibil, fiind consumat doar pestele de râu maturat. Lucrul acesta nu a fost potrivit gustului locuitorilor din Kanto și aparent încă nu este.
Ulterior în adaptare, băștinașii din Edo au început să fermenteze peștii de apă de mare pentru intervale mai scurte. Acest lucru a făcut ca orezul să fie mai puțin acru și astfel să înceapă a fi consumat.
Astfel, Sushi este compus din orezul acrit cu oțet, combinat cu diverse alimente – gătite sau în stare crudă; cel mai adesea este pește crud, fructe de mare, carne crudă (de vită, cal sau pui). Dar pot fi și diverse legume (castravete, ridiche japoneză, avocado, sparangel) sau brânză din soia (tofu).
Orezul folosit pentru sushi este din varietatea japoneză, cu bobul scurt. Acesta se amestecă cu oțet de orez, zahăr și sare. Este răcit la temperatura camerei înainte de a fi folosit la prepararea Sushi-ului.





Nigiri
Nigiri este un tip de Sushi constând intr-o felie de pește crud așezata peste orezul tratat și modelat apoi în mana sub forma unei gălușcuțe. Nigiri se servește de obicei în perechi. Denumirea ”Nigiri” semnifică ”două degete” (ni=2 si giri= degete) și vine de la faptul că porția de orez trebuie să se incadreze perfect în momentul modelării pe două degete ale bucatarului.
În momentul servirii, nigiri sunt însoțite de ghimbir murat (gari) și wasabi cu sos de soia (shoyu).
Sortimentul de Nigiri pe care îl ofera Ronin Sushi este foarte variat, începand cu clasicele:
- Maguro nigiri (ton);
- Sake–nigari (somon);
- Ebi-nigiri (crevete);
- Tako-nigiri(caracatita);
- Unagi-nigiri anghila);
- Tamago-nigiri (omleta japoneză);
- Tomariki–nigari (biban de mare);
- Masu-nigiri (păstrăv)
- Ika-nigiri (sepie), etc.
Maki
Makizushi (sushi rulat), norimaki (rulou Nori) sau makimono (varietate de rulouri) reprezintă o piesă cilindrică, formata cu ajutorul unui covoraș de bambus, denumit makisu. Makizushi este, în general, înfășurat în nori (alge marine), dar poate fi, ocazional, înfășurat într-o omletă subțire, hârtie de soia, castraveti sau frunze de shiso (susan salbatic). Makizushi se taie, de obicei, în șase sau opt piese, dar la un restaurant japonez comanda este de un rulou. Acestea pot avea în componența interna atât pește, cât și legume sau combinații ale acestora.
Uramaki (ura=intors ‚”maki intors”)
Este o piesă cilindrică sau patrată de dimensiuni medii, cu două sau mai multe umpluturi. Uramaki diferă de alte makimono deoarece orezul este la exterior si nori este în interior. Umplutura este în centru, înconjurata de nori, apoi de un strat de orez și, opțional, are un înveliș exterior de alte ingrediente cum ar fi icre sau semințe de susan. Aceasta poate conține diverse ingrediente precum ton, crab, avocado, castravete takuan sau combinații ale acestora .
În Japonia, uramaki este un tip de makimono mai rar întâlnit, dar în restul lumii este foarte apreciat.
Inarizushi
Este un tip de sushi format dintr-un sac de tofu prăjit umplut doar cu orez condimentat pentru sushi. Denumirea provine de la zeul Shinto, Inari, despre care se considera că avea o slăbiciune pentru tofu prajit.
Săculețul de tofu este format, în general, dupa prăjirea „branzei ” tofu în ulei încins. Există unele variațiuni de „pungi” preparate dintr-o omletă, denumite fukusa-zushi sau chakin-zushi.
Futomaki (rulou gros)
Este o piesă de sushi cilindrică mare, care are de obicei alge nori pe exterior. Un futomaki tipic are cinci sau șase centimetri în diametru. Acest tip de rulou este preparat cu două, trei sau mai multe umpluturi, care sunt alese pentru a se complementa una pe alta atât din punct de vedere al gustului, cât si cromatic . Există o tradiție în cadrul festivalului Setsubun din regiunea Kansai să se mânance futomaki netăiat în forma sa cilindrică, denumirea acestuia fiind Eho-maki (cel care arată calea spre fericire).
Recent, acest obicei a inceput să se propage în toate regiunile din Japonia. Futomaki este de multe ori vegetarian și poate fi umplut cu bețisoare de castravete, dovleac kampyō, muguri de bambus takenoko,ridiche japoneză murata takuan sau rădăcină de lotus, precum și fâșii de omletă tamago, mici icre de pește, ton tocat, și fulgi de pește alb.
Gunkanmaki
Este un tip special de nigirizushi, format dintr-un pat de orez pentru sushi, având formă ovală. Acesta este creat între palme, fiind înconjurat de-a lungul perimetrului cu o bandă de alga nori astfel încât să capete forma unui vas; ulterior, acesta este umplut cu ingrediente moi, afânate sau tocate fin, introduse între pereții formați de alga nori. Aceste ingrediente pot fi: icre de pește, boabe de soia, stridii, icre de arici de mare, porumb cu maioneză, scoici sau ouă de prepeliță. Gunkanmaki a fost consemnat pentru prima dată în meniul unui restaurant „Ginza Kyubey” în anul 1941; inventia s-a extins rapid iar componenta de topping-uri moi utilizate a fost diversificata .
Mai putem menționa ca tipuri de sushi : Chirashizushi, Hosomaki, Temaki, Temarizushi, Oshizushi si Narezushi, cel din urmă fiind o formă tradițională de sushi, obținut prin fermentare. Peștele curățat și eviscerat este umplut cu sare, apoi este pus într-un recipient de lemn (de obicei butoi), presărat din nou cu sare, apoi presat cu o piatră grea, numita tsukemonoishi (piatra pentru presare). Dupa un timp, apa se scurge și este eliminată. Dupa sase luni, acest sushi poate fi mancat, iar în cazul în care rămâne o parte, acesta are 6 luni termen de valabilitate. Cea mai renumita varietate de narezushi care se prepara încă este Funa-zushi (realizate din pești din specia caras), un fel de mâncare traditional in zona Shiga, pe langa lacul Biwa.
Sashimi
În Japonia, în timpul „epocii clasice” (Heian), în jurul anului 800 d.Hr, curtea imperială a început sa îndrăgească ideea consumului de pește crud. Ca atare, acesta era adus de pe coastă cu mare viteză pentru a fi încă viu când ajungea în bucătăria împaratului.
Pe atunci, peștele crud nu era tăiat cu mare pricepere, dar era servit amestecat cu un sos care este strămoșul „miso-ului”. Odată cu creșterea culturii ceremoniei de ceai și a esteticii, despre care se știe că erau îndrăgite de samurai, sashimi au devenit din ce în ce mai rafinate.
O trăsătură principală a kaiseki ryori ( bucataria japoneză de clasă înaltă cu mai multe tipuri de mâncare servite la o masă) se referă doar la felii de pește foarte proaspăt sau carne ( de vită ) servite crude, adesea peste un pat de ridiche daikon tăiat, castravete sau morcov .
Contrar opiniei populare, sashimi nu este sushi, chiar dacă veți întâlni deseori sashimi în meniurile restaurantelor care servesc sushi. Sashimi este un termen japonez pentru carne perforată (Sashi = străpuns, mi = carne). Termenul poate veni din practica culinară japoneza de a lipi coada și aripioarele de pește în felii pentru identificarea peștelui care este mâncat. O altă proveniență a termenului ar putea fi din metoda tradițională de recoltare, prin care peștele este prins individual cu mâna . De îndată ce peștele este prins , acesta este străpuns cu un vârf ascuțit și plasat într-un recipient cu gheață. Acest proces este denumit Ike Jime. In momentul servirii, sashimi sunt însoțite de obicei de ghimbir murat (gari) și wasabi cu sos de soia(shoyu).